Conceptul de karma este legat de credinta reincarnarii. Tot mai multe persoane adopta aceasta credinta care le ajuta sa inteleaga viata la un nivel superior. Au nevoie de aceasta perspectiva pentru a gasi raspunsuri intrebarilor existentialiste, pentru a accepta si a putea urma sensul evolutiv al vietii lor, in deplina constienta si responsabilitate.

Desi este o credinta foarte veche, reincarnarea pune in discutie notiuni de perpetua actualitate: libertate, egalitate, responsabilitate. Astrologia s-a dezvoltat in ideea credintei ca fiecare fiinta este perfect integrata in Univers, ca interdependenta trebuie acceptata ca un fenomen real, iar karma ca o lege a naturii.Studiile astrologice cu privire la aspectul karmic sunt numeroase si propun diverse modele de analiza. Pierre Lassalle teoretizeaza si clasifica indiciile karmice din tema natala in trei tipuri.

Karma agresivitatii este in analogie cu semnele cardinale. Comportamentul agresiv dezvaluie o lipsa de intelegere a vietii, a sufletului universal, a perspectivei de evolutie.Atitudinea incordata si violenta in aproape toate aspectele existentei se perpetueaza din vietile anterioare. Acum ar fi necesar sa-si foloseasca energiile depasind, in deplina constientizare, acest stadiu inferior al evolutiei sale spirituale. A renunta la folosirea puterii, gasirea armoniei si integrarea valentelor iubirii, sunt lucruri dificile pentru acesti nativi. Marte si Pluton indica modul in care pot fi directionate eforturile.

Karma atasamentului posesiv este legata de semnele fixe si planetele Venus si Neptun. Individul cu aceasta amprenta karmica a trait situatii frustrante, multe lipsuri si restrictii. Sentimentul nesigurantei insotit de puternice dorinte se perpetueaza. In aceasta viata va manifesta pe toate planurile (afectiv, relational, profesional etc.) pasiuni si atasamente la care nu va putea renunta usor. Intelegerea superioara a relatiilor il va ajuta sa-si depaseasca aceste conditionari capatate intr-un trecut indepartat si sa accepte libertatea celorlalti.

Karma ignorantei este in relatie cu semnele mobile si planetele Mercur, Uranus. Se considera ca persoanele care au acest tip de karma si-au folosit nepotrivit calitatile intelectuale, in scopuri egoiste, amplificandu-si orgoliul, umilindu-i pe ceilalti. Acum sunt datoare sa foloseasca propria inteligenta cu multa compasiune, toleranta si disponibilitate pentru cei mai putin dotati.

Bibliografie: astrologia karmica – Paolo Crimaldi