fiu risipitorCredinta, religia, spiritualitatea, iubirea neconditionata si devotamentul sunt doar cateva dintre numeroasele caracteristici ale zodiei Pesti.

Fiecare individ este – mai mult sau mai putin – marcat de aceest semn, insa cei cu marcaj puternic in astrograma natala dispun de o intelegere innascuta a misticismului. Sunt toleranti, au emotii profunde, simt dragostea si compasiunea universala, sustin fara sa judece. Empatia si sacrificiul se manifesta spontan si natural pentru ca ei vad sau, cel putin, intuiesc unitatea tuturor lucrurilor.

Apropierea de credinta este mai dificila pentru persoanele a caror structura implica o natura mai mult practica sau mentala si mai putin spirituala. Acestea se conduc dupa principii, concepte, ratiune si gandirea abstracta.

Iubirea este si ea simtita sau inteleasa diferit de fiecare dintre noi. Doar persoanele foarte evoluate pot sa ajunga la o mare profunzime a acestui sentiment si sa nutreasca dragostea superioara si neconditionata, pentru toti si pentru toate lucrurile. Orice credincios trebuie sa stie ca religia – adevarata religie – pune iubirea mai presus de adevar.

In epistola catre Corinteni din Noul Testament, apostolul Pavel scrie foarte frumos despre iubire si importanta ei, iar in finalul cap.13 numeste lucrurile importante pentru credinciosi: “…credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Una dintre cele mai frumoase parabole din biblie este cea a “Fiului risipitor”. O pilda atat de veche, atribuita lui Isus, ar fi trebuit sa devina un exemplu de comportament pentru foarte multe persoane care impartasesc religia crestina. Povestea e simpla si, la prima lectura poate parea banala, insa ea contine multa intelepciune.

Este situatia unui tata care trebuie sa aleaga intre a ceda o parte din avere sau a intra in conflict cu fiul sau rebel. Batranul a gandit ca averea se poate risipi dar iubirea copilului sau este mult mai importanta. Se afla totusi intr-o ipostaza foarte neplacuta si prevedea ca alegerea sa implica riscuri mari; stia ca nu doar banii pot fi pierduti, ci si viata fiului. Insa intelege prea bine dorinta de libertate a tanarului, nerabdarea de a-si trai viata si de a gusta toate placerile ei. Ii da partea de avere si-l lasa sa plece.

Dupa ceva timp, trecand prin lectii dure de viata,  tanarul va intelege ca a renuntat la cel mai de pret lucru, iubirea si protectia paterna in schimbul unor placeri trecatoare. El constientizeaza greseala si, purificat de orgoliu, simte ca are taria de a se intoarce acasa, de a suporta blamul familiei, prietenilor, vecinilor, considerand ca doar si o farama din marea bunatate a tatalui sau il va face fericit.

Intoarcerea fiului risipitor este o mare bucurie, o adevarata sarbatoare pentru parintele ce se temea pentru viata acestuia. Acum tatal nu isi regaseste doar fiul pierdut ci si o persoana transformata, inteleapta si plina de iubire.

Povestea ar fi putut avea un final fericit daca nu ar fi intervenit invidia si judecata gresita a celuilalt fiu, ramas acasa, care pune mai presus de dragoste ideea de dreptate si adevar. Fiul mai mai mare priveste cu ura atentia de care se bucura fratele risipitor si considara ca tatal sau comite o mare nedreptate fata de el.

Aceasta pilda ne este data spre intelegerea iubirii lui D-zeu fata de oameni. trebuie sa avem mereu in vedere faptul ca nu primeaza niciodata in fata Lui ideea de dreptate, ci doar cea de iubire. Adesea asteptam ca D-zeu sa faca dreptate si sa ne rasplateasca ,,meritele” ori credinta constanta, cand de fapt ar trebui sa fim iubitori si recunoscatori pentru tot ce avem ori am primit in dar inca din prima clipa de viata.

D-zeu nu judeca; El doar iubeste ca un tata bun si iertator.

Iar atunci cand ni se intampla lucruri rele nu inseamna ca am fost pedepsiti de El. Este doar o consecinta a purtarii noastre neconforme cu iubirea universala; inseamna ca ne-am departat de natura, am alergat dupa himere si am actionat impotriva firii, impotriva fiintei noastre.