Pentru cei care sunt implicati in activitati de creatie exista multa efervescenta, dorinta de a realiza lucruri importante, de a atrage succesul prin munca si gandire originala. Exista un mare potential creativ, dar pot fi afectati de intamplari bruste, surprinzatoare.

Luna Plina din 18 februarie aduce participare la viata sociala, iesiri pe scena sau in expozitii, o confruntare cu aprecierile sau criticile unui public. Unii nativi sunt foarte prinsi in problemele educationale ale copiilor.

Cei indragostiti sunt foarte preocupati de evolutia relatiei lor si evenimentele pot lua multiple aspecte: se pot certa, se pot intoarce la o dragoste mai veche, pot lua decizii impulsive si multe alte lucruri imprevizibile. Conditiile de munca sunt dificile pentru toti nativii; sunt obligati sa se descurce cum pot sa infrunte sarcini dificile si sa se adapteze cat mai bine la schimbari. In jur de 16 februarie pot primi oferta unei colaborari ori schimbare a locului de munca.
Este necesar sa fie mai prudenti si atenti la starea de sanatate, sa evite excesele chiar si cele legate de medicamente.